Formula raportului de independență financiară. Drumul spre independenta financiara: Pasul 1 – mit sau realitate?

Agricultură Ce determină raportul dintre fondurile proprii și fondurile împrumutate. Calculul independenței financiare.

Analiza temeiniciei financiare: Ce este Stabilitatea financiară reflectă starea financiară a organizației, în care este capabilă, prin gestionarea rațională a resurselor materiale, de muncă și financiare, să creeze un astfel de exces de venit peste cheltuieli, la care se realizează un flux de numerar stabil, permițând companiei formula raportului de independență financiară își asigure solvabilitatea actuală și pe termen lung, precum și să îndeplinească așteptările investiționale.

Cea mai importantă întrebare din analiză sustenabilitatea financiară este un evaluarea raționalității raportului dintre capitalul propriu și capitalul datoriei.

Drumul spre independenta financiara: Pasul 1 – mit sau realitate?

Finanțarea unei afaceri din capitalul propriu poate fi realizată, în primul rând, prin reinvestirea profiturilor și, în al doilea rând, prin creșterea capitalului întreprinderii emiterea de noi valori mobiliare. Condițiile care restricționează utilizarea acestor surse pentru finanțarea activităților întreprinderii sunt politica de distribuire a profitului net, care determină valoarea reinvestirii, precum și posibilitatea unei emisiuni suplimentare de acțiuni.

Finanțarea din surse împrumutate implică respectarea unui număr de condiții care asigură o anumită fiabilitate financiară a întreprinderii. În special, atunci când se decide asupra oportunității atragerii bani împrumutați este necesar să se evalueze structura existentă a pasivelor la întreprindere. O mare parte a datoriilor în aceasta poate face nerezonabilă periculoasă atragerea de noi fonduri împrumutate, deoarece riscul de insolvență în astfel de condiții este excesiv.

Prin atragerea de fonduri împrumutate, compania primește o serie de avantaje care, în anumite circumstanțe, se pot dovedi a fi reversul opțiune bmnară și pot duce la o deteriorare a stării financiare a companiei, aducând-o mai aproape de faliment.

Finanțarea activelor din surse împrumutate poate fi atractivă în măsura în care creditorul nu face creanțe directe cu privire la veniturile viitoare ale întreprinderii. Indiferent de rezultate, creditorul are dreptul de a solicita, de regulă, suma acordată a principalului și dobânda asupra acestuia.

Pentru fondurile împrumutate primite sub forma unui credit de furnizor, această din urmă componentă poate fi atât explicită, cât și implicită. În majoritatea cazurilor, valoarea pasivelor și datele de scadență ale acestora sunt cunoscute în avans excepțiile sunt, în special, cazurile de pasive de garanțieceea ce facilitează planificarea financiară a fluxurilor de numerar.

În același timp, prezența costurilor asociate plăților pentru utilizarea fondurilor împrumutate deplasează întreprinderile.

Cu alte cuvinte, pentru a realiza o muncă echilibrată, compania trebuie să furnizeze mai multe vânzări. Astfel, o întreprindere cu o cotă mare de capital împrumutat are puțin spațiu de manevră în caz de circumstanțe neprevăzute, cum ar fi o scădere a cererii de produse, o modificare semnificativă a ratelor dobânzii, o creștere a costurilor și fluctuații sezoniere.

În condițiile unei situații financiare instabile, aceasta poate deveni unul dintre motivele pierderii solvabilității: compania nu este în măsură să furnizeze un flux mai mare de fonduri necesare pentru acoperirea costurilor crescute. Existența unor obligații specifice poate fi însoțită de anumite condiții care restricționează libertatea întreprinderii în vederea cedării și gestionării activelor.

Coeficient de dependență financiară. Raport de independență financiară (formulă)

Angajamentele sunt cel mai frecvent exemplu de astfel de condiții limitative. O proporție ridicată a datoriilor existente poate duce la refuzul creditorului de a acorda un nou împrumut.

Toate aceste puncte trebuie luate în considerare în organizație. Principalii indicatori care caracterizează structura capitalului includ coeficientul de independență, coeficientul de stabilitate financiară, coeficientul de dependență de capitalul datoriei pe termen lung, coeficientul de finanțare și alții. Scopul principal al acestor rapoarte este de a caracteriza nivelul riscurilor financiare ale unei întreprinderi.

EUR-Lex Access to European Union law

Acesta indică în ce măsură o întreprindere poate reduce evaluarea activelor sale reduce valoarea activelor fără a afecta interesele creditorilor. Trebuie subliniat faptul că această dispoziție nu poate fi utilizată ca regulă generală.

Trebuie clarificat luând în considerare specificul întreprinderii și, mai presus de toate, afilierea sa la industrie. În acest scop, se calculează coeficientul de dependență de sursele de finanțare pe termen lung.

Acest raport exclude din considerație pasivele curente și se concentrează pe surse stabile de capital și pe raportul acestora.

Scopul principal al indicatorului este de a caracteriza măsura în care o întreprindere depinde de împrumuturi și împrumuturi pe termen lung. În unele cazuri, acest indicator poate fi calculat ca reciproc, adică ca raportul datoriei și capitalului propriu. Indicatorul calculat în această formă se numește coeficient. O situație în care valoarea raportului de finanțare este mai mică de 1 cea mai mare parte a proprietății întreprinderii este formată în detrimentul fondurilor împrumutate poate indica pericolul insolvenței și complică adesea posibilitatea obținerii unui împrumut.

Ar trebui să fiți imediat avertizat împotriva înțelegerii literal a valorilor recomandate pentru indicatorii luați în considerare.

În unele cazuri, ponderea capitalului social în volumul total al acestora poate fi mai mică de jumătate și, cu toate acestea, astfel de întreprinderi vor menține o stabilitate financiară suficient de ridicată.

Aceasta se referă în primul rând la întreprinderi ale căror activități se caracterizează printr-o cifră de afaceri ridicată a activelor, o cerere stabilă pentru produsele vândute, formula raportului de independență financiară stabilite de aprovizionare și vânzare, reduse costuri fixe de exemplu, organizații comerciale și intermediare. Coeficienții care caracterizează structura capitalului sunt de obicei considerați ca fiind caracteristici ale riscului întreprinderii. Cu cât ponderea datoriilor este mai mare, cu atât este mai mare nevoia de fonduri necesare pentru deservirea acesteia.

În cazul unei eventuale deteriorări a situației financiare, o astfel de întreprindere prezintă un risc mai mare de insolvență. Cu cât este mai mică ponderea datoriei, cu atât este mai mică necesitatea unei analize aprofundate a riscului structurii capitalului. O proporție ridicată a datoriei face necesară luarea în considerare a principalelor aspecte legate de analiză: structura capitalului propriu, compoziția și structura capitalului datoriilor luând în considerare faptul că datele din bilanț pot reprezenta doar o parte din pasivele companiei ; capacitatea întreprinderii de a genera numerarul necesar pentru acoperirea datoriilor existente; profitabilitatea activităților și alți factori esențiali pentru analiză.

Atunci când se evaluează structura surselor formula raportului de independență financiară proprietate ale unei întreprinderi, trebuie acordată o atenție specială metodei de plasare a acestora în activ.

Coeficient de dependență financiară. Raport de independență financiară (formulă)

Acest lucru relevă legătura inextricabilă dintre analiza părților pasive și active ale balanței. Exemplul 1. Cu toate acestea, rezultatele analizei plasării fondurilor în activ ridică serioase îngrijorări cu privire la stabilitatea sa financiară.

După cum puteți vedea, pentru o astfel de întreprindere, valoarea pasivelor curente depășește valoarea activelor circulante. Acest lucru ne permite a câștiga bani este ușor pe internet concluzionăm că o parte din activele pe termen lung au fost formate în detrimentul datoriilor pe termen scurt ale organizației și, prin urmare, ne putem aștepta ca scadența lor să vină înainte ca aceste investiții să dea roade.

Astfel, întreprinderea A a ales o metodă periculoasă, deși foarte comună, de a investi fonduri, care poate duce la probleme de pierdere a solvabilității. Deci, regula generală a asigurării stabilității financiare: activele pe termen lung ar trebui formate din surse pe termen lung, proprii și împrumutate În cazul în care compania nu are fonduri împrumutate, atrase pe termen lung, activele fixe și alte active imobilizate ar trebui formate în detrimentul capitalului propriu.

Exemplul 2.