Ooo comerț cu berbec și monede

Gib I. Totuşi pentru că drumul urcă şi coboară Dealul Oltului, se ridică iar pe Dealul Marcului şi se lasă ca să ooo comerț cu berbec și monede suie din nou pînă investițiile mele pe internet jumătate coasta pe Dealul Verdii, distanţa ce se pierde astfel în văi şi în podgorii pare vrednică de respect, mai ales pentru orăşenii care n-au vie.

Iar viile din Dealul Verdii sunt întrevăzute de toţi printr-un înveliş de mister. Acolo, departe, ele toate trebuiesc să fie mari şi să dea un rod fără pereche. Manaru a sosit pe seară şi fără nevastă. Şi-a schimbat hainele, apoi a aruncat o privire neliniştită în cuprinsul odăilor, de unde vagi luciri de obiecte îi rînjeau sarcastic prin întuneric, şi a plecat să ia masa în oraş.

• Calaméo - Vlad Sărătilă - Eu şedea pe piatră (nanoroman)
• Petru Groza, nr.
• Cursuri comercianți de opțiuni binare
• Cum să deschizi o școală comercială
• / - PDF Free Download
• В служебных помещениях «ТРАНСТЕКСТА» было черно как глубокой ночью.

Paharele se ciocnesc des şi cuţitele pătrund tăioase în muşchiuleţele cu sînge, fumegînd pe talere de lemn. Masa lor, aşezată subt prunul cel mai noduros şi mai falnic, e luminată de trei becuri, atîrnate printre ramuri, ca trei renclode neobişnuit de mari şi neobişnuit de coapte. Mai puţin favorizate, mesele celelalte se mulţumesc cu lumina ce se iroseşte spre colţuri, pînă la searbăd, din globul comun, înfipt într-un stîlp, la mijloc.

În restul grădinii, puţinii consumatori, care au mai întîrziat, sunt grăbiţi, cer plata nerăbdători, cu bătăi repezi de cuţit în pahare sau de inel în faianţa sonoră a farfuriilor.

Reeditare electronică cu acceptul direct al autorului Vlad Sărătilă şi al More Vlad Sărătilă - Eu şedea pe piatră nanoroman Eu ședea pe piatră, Mânzul cu coarne de berbec și Lecţia de busines - o proză-pamflet, o proză metaforă și o proză-document. Vlad Sărătilă Eu şedea pe piatră, Mânzul cu coarne de berbec și Lecţia de business Nanoroman Eu ședea pe piatră 2 lector: Fulga Sărătilă corector: Pavel Andreev tehnoredactor: Trandafir Sînpetru coperți: Cristina Covrig Ediţie apărută şi îngrijită sub coordonarea administraţiei reţelei Cronopedia lenusa.

Ei îşi caută şi-şi prind unul altuia privirile, reped scurt bărbia spre prunul cu renclode electrice, surîd cu înţeles sau clipesc din ochiul stîng, apoi pornesc spre ieşire cu zor mare şi cu scobitoarea între dinţi, ca dinaintea unei furtuni. Căci bateriile au început să se succeadă cu repeziciune crescîndă în jurul lui Manaru şi agapele acestea nocturne şi subite au radiaţiuni telepatomagnetice în orăşelul vestit în vii.

Totuşi Manaru nu izbutea încă să se înveselească; bănuiala pătrunsese în el ca un cuţit lung, la fel cu cele de care se servesc opțiuni binare din calendar economic cînd taie şunca în felii. De ce tocmai un astfel de cuţit şi nu un altul i se împlîntase în suflet, nici el n-ar fi putut lămuri precis; dar altă formă nu mai pentru ca computerul să câștige bani pentru sine uneltei care-l sfredelea nemilos.

O mîngîiase puţin pe mîna albă punctată de pistrui mici şi cafenii; ea-i încuraja îndrăzneala, rîzînd cu mare poftă şi ameninţîndu-l cu accentu-i unguresc: — Bate borbat… — Eeh, borbat!

Şi gîndul că şi Ramură ar putea spune la fel, într-o împrejurare identică, doamnei Manaru, îl făcuse să pălească. O nepotolită curiozitate îi prelungise totuşi îndrăzneala pînă pe subt bluza de stambă cu dungi verzi şi galbene şi degetele-i se înfipseră în sînii mari şi moi.

Însă, iată, ea deveni deodată lividă şi ochii-i părură că se închid ca de-o durere. Manaru înţelesese atunr că şi într-o cîrnăţăreasă mai există o rămăşiţă de pudoare. Dacă l-ar fi pălmuit, i-ar fi sărutat mîna pistruiată şi lucioasă! S-a terminat! Cine opțiunile binare se tranzacționează în weekend fi putut spune că nu se atinseseră cu un minut sau cu o clipă înainte; că nu se atingeau tot astfel de doi ani, de cînd Ramură era invitat în orice zi de sărbătoare şi chiar în multe zile de lucru la masă, sau în alte zile de orice fel, cînd nu era invitat deloc, dar cînd Manaru trebuia să plece neapărat la vie, sau la Bucureşti, sau la Craiova, sau la Rîmnic?

În sfîrşit: ooo comerț cu berbec și monede determinat! Acuma ia pe Preoţeasca. Ia mai slăbeşte-ne cu mutra asta acră.

Vlad Sărătilă - Eu şedea pe piatră (nanoroman)

Se poate să nu fi auzit el de venirea ta? Manaru schimbă vorba domol şi, totuşi, ceilalţi parcă zîmbesc. Pe nesimţite el duce conversaţia spre alte limanuri, dar ceilalţi zîmbesc necontenit, zîmbesc şi paharele blonde ce parcă-s pline cu lumină electrică, zîmbesc şi renclodele, care parcă-s pline cu vin… Totul scînleiază de zîmbet ooo comerț cu berbec și monede ca vinul şi ca electricitatea, o bătaie de joc generală, mută şi totuşi zgomotoasă, in jurul unei babe oarbe din jocul copilăresc, ce se învîrteşte caraghioasă în beznă.

Însuşi Manaru a început să zîmbească, parcă să arăte că şi el îşi bate joc de toţi şi de toate. Asta, desigur, îl face şi mai caraghios în ochii celor care poate ştiu ceva, după cum se face caraghios în ochii săi proprii; cine-i poate spune, însă, că n-ar fi încă şi mai caraghios, dacă n-ar zîmbi deloc… Nu ştie şi trebuie să rîdă prosteşte ca baba-oarba cu mîni dibuitoare.

Mesenii ţin dîrji, pe loc, vorba despre Ramură, desigur pentru că nu se poate să-i facă decît plăcere lui Manaru, pomenindu-i de un prietin bun. Băiat fără pereche! Şi un crai! Şi Manaru, galben ea vinul şi ca electricitatea ce se reflectează pretutindene, nu ştie dacă trebuie sau nu să sară, să ia de piept pe cel ce-a sîsîit. Ele sunt primite cu schema de opțiuni put murmur de admiraţie, iar în sufletul lui Manaru produc o jale de nespus el nu le va mai simţi gustul ca odinioară!

Dar ce ai, frate, de stai aşa ursuz?

Activități de transport pe apă Activități de transport aerian Operațiuni imobiliare, închiriere și furnizare de servicii Furnizarea altor servicii comunale, sociale și personale Inclusiv: Activități pentru organizarea de recreere și divertisment, cultură și sport Cum să explic povara fiscală scăzută? Calificarea incorectă a tipului de activitate economică În datele Serviciului Fiscal Federal al Federației Ruse, sarcina fiscală este determinată de tipul de activitate economică. Dar aceste tipuri sunt prezentate într-o secțiune extinsă și multe tipuri de activități nu pot fi atribuite cu exactitate tipurilor corespunzătoare specificate de Serviciul Federal de Impozite al Federației Ruse. Situația financiară și economică a contribuabilului Este clar că unele companii au mai mult succes decât altele. În consecință, motivul sarcinii fiscale reduse poate fi profitabilitatea redusă a afacerii.

Paharele se ciocnesc rîzînd cu scînteierea lor orbitoare, care mîngîia odinioară atît de dulce ochii conului Manaru.

Unde gîndeşte? Doar la via aceea îndepărtată, unde a lăsat în surghiun pe Frosica, vînătă de indignare.

Gib I. Mihăescu: La Grandiflora

Dar vinul se îndură în sfîrşit de vechiul lui prietin. Îi insuflă îngăduitor mîntuitoarea întrebare: dacă o fi aşa cum spune… dacă e o nedemnă bănuială? N-ai văzut cum plînge, cum se zbuciumă, cum se indignează? Oare unguroaica, luată de coade, n-ar fi răspuns la fel bărbatului ei? De ce tocmai atîta zbucium, de ce atîta nobilă indignare?

Pe limbă chiar simte praful zgrunţuros al sticlei pisate. Parcă ai fi un cotoi afumat… — Ia lasă-ne, nene, d-aia venirăm noi colea… Înainte Manaru era vestit pentru replicile sale, de aceea petrecerea fără dînsul nu avea nici un suflet.

Îi era cu neputinţă să spună vreo vorbă. Şi privea cu ochi tulburi, fără înţălegere, peste mesele celelalte ale grădinii părăsite de consumatori; în fund de tot, chelnerii începuseră să aşeae peste ele scaunele, cu rezultatul tranzacționării robotului în sus.

Vitelul De Aur - Ilf Si Petrov

Pădurea de scaune creştea, venea spre el; iar de sus, din lampionul central, părea să curgă un fel de apă gălbuie şi murdară care inunda totul în lumina ei puhavă. Manaru se înfioră, căci oricît se silea, nu mai putu descoperi nici un chelner printre scaunele întoarse. I se păru că de la sine se înmulţesc, dînd proporţii uriaşe periei năprasnice de ţepi.

Globul din mijloc se stinse. Atunci, deodată, în decorul acesta sinistru, învăluit de semiîntuneric, apăru Ramură. Stătu o clipă la îndoială în desişul de ţepligi. Il stînjenea parcă o presimţire. Însă Bazil îl zări: — În sfîrşit, uite-l!

Ciobănitul - Meșteșuguri Tradiționale din Secuime

Îl primi un ropot violent de aplauze. Ramură înaintă stîngaci; se prefăcea că se fereşte de lumina renclodelor. Manaru părea că-l înghite în ochii fixaţi asupră-i. Înţelegea acum bine această codeală, care-l nedumerise şi înainte, fără să-i dea totuşi prea multă seamă. Dar ce se întîmplă mai la urmă puse capăt la toate: prea tîrziu se hotărî să descopere pe Manaru, printre cei prezenţi.

Şi atunci avu o izbucnire de bucurie prea puternică. Şi cu toate astea era ceva măsurat şi cîntărit în această prea mare bucurie. Cu cîteva clipe, un moment poate mai din vreme, dacă ar fi ooo comerț cu berbec și monede să-şi joace surpriza, şi aşa întîrziată, totul încă ar fi rămas îndoielnic. Însă Manaru a băgat bine de seamă: nemernicul l-a observat mai înainte de-a exulta de fericire; l-a observat şi ochii i-au alunecat îndată într-o parte… apoi deodată i-a rostogolit cu sila înapoi şi cu ei speriaţi, bulbucaţi, a început să-l aclame, cum niciodată nu l-a mai aclamat, nici chiar cînd a venit de la Paris, după şase luni de călătorie.

Atunci în mintea lui Manaru, care vîntura aceste consideraţii în sferturi de clipită, fulgeră o mare inspiraţie: întîrzie şi el cîteva momente să întindă mîna spre mîna ce i se întinsese. Şi, Doamne! Iar ochii îi crescură deodată mari şi fricoşi. Parcă înveselit de aceste neaşteptate descoperiri, Manaru s-a ridicat brusc, mecanic, şi peste masă a îmbrăţişat cu prea multă, grozav de multă efuziune, pe vechiu-i amic; iar acesta, uluit acum peste fire, dar păstrîndu-şi încă destul de bine cumpătul, s-a silit din toate puterile să fie la înălţimea cordialităţii cu care a fost întîmpinat.

În tot acest timp mesenii zîmbeau acelaşi surîs egal, corect, măsurat. Uneori zîmbetul lua culori de îndoială, alteori de spaimă, ca aceea vagă penumbră plumburie a soarelui ascuns de-un nor prea străveziu. Dar toate aceste schimbări se petreceau cu iuţeli imperceptibil de repezi şi zîmbetul comun rămînea la fel, egal, corect, măsurat, înfigîndu-şi tăiuşul în gîndul lui Manaru, cu aceeaşi stăruinţă înceată şi sigură care-l făcea să geamă de usturime.

Iar Ramură se opintea în van să găsească în mintea pustie vorba ascuţită, care să taie în două coarda ooo comerț cu berbec și monede prea din cale afară.

El încremenise cu gura într-un rînjet prostesc, atît de poltron şi atît de caraghios, că-l vedea reflectat în privirile compătimitoare ale celor de faţă.

Se silea să-l schimbe, izbutea poate pentru un moment, dar de la sine gura lua conturul aceleiaşi strâmbături de paralitic, care lămurea, mai bine decît orice, adevărul temut. Rămăseseră acum numai ei doi, despărţiţi de masa cu pahare goale, cu sticle răsturnate, cu resturi de friptură, cu învelitoarea pătată, udă, umflată.

Ramură s-ar fi scuzat ca şi ceilalţi, care scoseseră rînd pe rînd ceasurile, se îngroziseră de ceea ce descopereau subt capacele de aur şi porniseră unul după altul, mînaţi parcă de-o grijă fără margini. Alte dăţi Manaru i-ar fi oprit cu protestări îndîrjite ce nu admit replică; dar acum le dăduse mîna la cea dintîi vorbă de scuză, împărţindu-le cu dărnicie largă nopţi bune, ca şi cînd, în graba lor subită, el şi-ar fi găsit mîntuirea sufletului pe care-l muncea din nou crîncen o curiozitate şi mai arzătoare ca la început; găsise cheia adevărului, stratagema descoperirii!

În schimb, la mişcarea cea mai mică a lui Ramură, se frămînta nervos, curbîndu-şi spinarea ca un pisoc atent la agitaţiile prăzii; din ochi i se vărsau efluvii de scînteioare, îngrozind pe celălalt, îmboldindu-l să plănuiască o ieşire bruscă şi dibace, şi totuşi risipindu-i, la cea dintâi înjghebare, orice brumă de plan mai potrivit. Se întîlniră cu toţii acolo, potolindu-şi surprizele cu şoapte şi rîsete înăbuşite, în vreme ce peste gard, subt cele trei renclode, Manaru şi cu Ramură se cercetau încă tăcuţi, pipăindu-se ca două uriaşe insecte, cu antenele privirilor.

PEUCE - Studii si Comunicari de Istorie si Arheologie 4, 1973-1975

Deodată Manaru dădu drumul unui potop de sudălmi groaznice, împroşcînd cu ele un chelnăr somnoros, ce se mistui îngrozit în pădurea de scaune, din care ieşise. Şi rămaseră iarăşi singuri, faţă în faţă, unul cu faţa cătrănită de necaz, de sprîncenele prea lungi şi de mustăţile negre, tăiate scurt şi aspru; celălalt cu ele galbene-roşioare pe figura fără pic de sînge şi zburlite într-o parte şi într-alta ca două pitulici muiate în vin.

Ştiu tot… — Ştii tot? Ce anume ştii, măi Manarule? Ea mi-a mărturisit! Cuvintele lui Manaru ieşeau şuierate, sfîrşite, se trăgeau ca dintr-un plămîn de ofticos.

Ochii lui priveau fără lucire şi se uitau pe deasupra capului neîncrezător din faţă, ca şi cînd nu mîna lui Ramură l-ar fi interesat, nemaiavînd de cum să faci tenge online din ea nici un adevăr; adevărul era ştiut demult şi întru tot; altceva părea să caute el a descifra în împletirea aceea de raze electrice şi întuneric de deasupra părului roşcovan şi încîrlionţat.

Dar ochiul cestuilalt încă aştepta fricos în colivia grijei, temător de viclenia celui ce deschisese larg uşuliţa. Manaru însă vorbea înainte cu acel altcineva invizibil, imaterial, de deasupra lui Ramură, ca şi cînd ar fi tăinuit cu propriul său spirit, proiectat acolo, de reflexul dantelat şi ciuruit al prunelor luminoase, printre ramurile şi frunzele mişcătoare.

Ramură asculta cu ochii măriţi şi tăcea, necontenit îngrozit. O clipă numai, coada ochiului drept i se mai ridică în sus, spre Manaru, dar cînd îl văzu pierdut în aceeaşi contemplare aeriană, absentă, se zgîi din nou în farfuria înnegrită.

El n-avea de unde să audă inima celuilalt, care bătea să se spargă de nerăbdare, deşi simţea dinainte că totul e pierdut; tăcerea asta, întîrzierea asta încurcată de-a protesta, muţenia asta înfiorătoare! Rîsul acela aşa de ooo comerț cu berbec și monede, răzbind dintre dinţii aceia aşa de puternici ai lui Ramură, de ce nu izbucneşte el acum să spargă strînsoarea care înăbuşe pe Manaru! În sfîrşit, primul şi singurul cuvînt uscat, vînăt, zugrumat. Manaru avu lămurit această impresie, vînăt şi zugrumat, căci el văzu vorba pronunţată — de trei sunete numai — şi i se păru lungă şi cu limba scoasă, ca un spînzurat!

Numai cu trei sunete, cu trei semne, să afli o tragedie aşa de îngrozitoare! Asta îl scoase de tot din sărite. Ţîşni în sus de pe scaun şi masa, pe care o izbi în mişcare, se clătină şi se propti cu farfurii, sticle, pahare, şi lichid încă nezvîntat, în pieptul lui Ramură. Iar renclodele clipeau vesele. Însă în dosul lui Manaru, în dosul gardului, se auzi o pîrîitură bruscă şi scurtă, care semăna mai degrabă cu plesnetul unei capse de cartuş, continuîndu-se cu o alta lungă, ocolită, ca a copacului ce se frînge să cadă, sfîrşindu-se cu un bufnet scurt şi înfundat.

Manaru, care întoarse capul repede, de la primul zgomot, avu timp să vadă gardul, pe o întindere de cîţiva coţi, lăsîndu-se repede la pămînt, prefăcîndu-se în scînduri şi stacheţi; apoi rîsete bizare, pe urmă mîni fantastice ieşiră de sub dărîmăturile de lemn, se agitară în sensuri felurite şi curioase, ca şi cînd braţe încarnate de stafii ar fi făcut semne magice; căci numaidecît ulucile căzute începură să joace ooo comerț cu berbec și monede pornite pe dedesubt de-o apă şi capete şi trupuri se încherbară de subt ele, ţîşnind brusc în sus şi zbughind-o, ferind de lumină, cu chipul întors spre bezna de cucute din care ieşiseră ca să intre iarăşi.

Ramură văzu chiar o expresie atît de chinuită pe faţa lui, încît putu să remarce îndată cu cît mai teribil e pentru unele naturi vileagul, sincerul, necruţătorul vileag, decît însuşi păcatul, oricît de vizibil, însă tăgăduit cu dîrjă încăpăţînare.

Manaru ridică, din căucul palmelor, chipul care părea desfigurat cu totul: mustăţile umezite se lăsaseră în ţurţuri mici, negri, pe buza de deasupra, iar ochii i se obliciseră şi parcă se stinseseră de tot; în locul lui Manaru, Ramură avu impresia unei apariţiuni galbene de dincolo de mări şi continente, o schimonositură omenească de pe malurile Hoang-Hoului, ce ţi-ar răsări aşa, deodată, în noapte, căci un fior de moarte îi răci şira spinării şi-i îngheţă şalele într-atît, încît simţi că acum, să şi vrea, şi n-ar mai putea să fugă!

Vocea lui se schimbase, de părea alta; Ramură, cu tot înţelesul celor spuse, crezu că aude un idiom sinistru şi tot aşa de galben, ca şi faţa din care izvora, îşi pipăi buzunarele inconştient, regretînd pe urmă cu toată sinceritatea că numise poltronerie obiceiul lui Marinciu de-a avea totdeauna "Browning"-ul cu el. Pff… ha, ha, ha…. Rîdea prea dezmăţat Manaru!

Şi ochii prea-i erau nesiguri! Şi cele ce continua să spună erau atît de neaşteptate, că nu-ţi venea să crezi auzului. Ramură schimba necontenit şi neregulat picioarele proptite oblic în pămînt, pentru a menţine cu toată siguranţa nestatornicul echilibru al grupului; o turburare mai însemnată a cumpenei ar fi adus poate şi un dezechilibru în actualul sistem de cugetare al lui Manaru — Doamne păzeşte! În oraşul ooo comerț cu berbec și monede, subt pătura de întuneric, printre răguşitele şi frîntele începuturi de cîntec, vocea înşelatului chicotea: — Aha, frumoasa-i viaţa, măăă!

Apoi, numaidecît, înfuriat la culme, zguduind cu toată puterea pe susţinător: Tu nu cînţi bă, păcătosule? Şi îndată porniră amîndoi pe două voci cu totul felurite: Drag mi-e să trăiesc pe lume, Frică mi-e că mor ca-a mîne, O-ooo-ooof… Manaru simţea pe cel de-alături cîrpă în mîna lui; i se părea o păpuşoaică mişcătoare, plină de tărîţe şi cu păr de cîlţ, pe care ai putea s-o întorci cum vrei, să-i aduci piciorul la cap sau să-i îndoi capul pe spate pînă-n dreptul şezutului, s-o faci ghem la pămînt cu un picior pe după gît sau cu mînile înnodate la spate ca două capete de frînghie, în sfîrşit numai bun de jucat subt tocuri pîn-a ieşi toată tărîţa şi toţi cîlţii dintr-însul.

Dar în urma lui, în tăcerea neclintită sau de după gardurile pe care le întîlneau în drum, i se părea că se ridică ochii dracilor de adineauri; atunci scotea îndată degetele din carnea moale a lui Ramură, care rîdea ooo comerț cu berbec și monede lacrămi, potolindu-şi durerea în notele extrem de ascuţite ce pridideau în gîtlej. Simţea astfel nevoia să-şi facă auzită, din ce în ce mai respicată, mai tare, nepăsarea tuturor zărilor înnegurate.

Cete de cîini, trezite din somn, îi acompaniau o bucată în lătrături furioase şi cu tremolo prelung de cobe, trăgînd a pustiu. Rareori se mişca vreun transparent la ferestrele rînd uite ca nişte imobili străjeri ai uliţei.

Pe cer, un nor mic, cenuşiu, pe care parcă îl sufla cineva de la răsărit, mătura ultimele stele. Trec-cu neica-a-c-cîteodată… Şi-l văzură lumea toată… — Ho, ho, ho! Îl văzură lumea toată! A doua zi, după-amiază, cînd Manaru reveni printre prieteni, la cafeneaua lui Gustav din piaţă, o tăcere apăsătoare se întinse din masă în masă. Toţi ochii se întoarseră furiş spre chefliul din ajun. Era şi Ramură, dar el era adîncit în partida de şah, pe care o începuse cu Mărunţache ooo comerț cu berbec și monede, alene şi distrat, şi care, de la apariţia lui Manaru în gura pieţii, îl interesa grozav.

Mărunţache, namila a cărei greutate a contribuit desigur cel mai mult la ruperea gardului aseară, îi da nemiloase lovituri de pantof pe subt masă, încurcîndu-l de tot în combinaţia lui savantă de regină, turlă şi cal. Ramură suferea dîrz, cu ochii zgîiţi în luciul cutiei cadrilate de şah, pe care figurile multiplicate deodată îi păreau acum că dansează singure ca pe un parchet de bal un joc complicat, mişcîndu-se fiecare în sensurile stabilite de tradiţie, înconjurîndu-se de la sine şi înaintînd tiptil prin încurcătura de probleme, surprinzîndu-se şi înlocuindu-se în hazul general al lacului strălucitor, ca nişte homunculi zburdalnici şi savanţi.

Se mişcau atît de frumos, atît de repede şi cu atîta precizie în noianul de linii i se păreau toate figurile din geometrie, aruncate pe tipsia lucioasă claie peste grămadă, drepte, strîmbe, încovoiatecă Ramură pierduse firul combinaţiei lui şi rămăsese cu gura întredeschisă şi cu ochii căscaţi la această eleganţă, ooo comerț cu berbec și monede vreme ce urechile dibuiau ca două active microfoane, înghiţind îndată în pîlniile lor lacome cele mai subtile unde acustice ce s-ar fi emis pe-o rază de cîteva mese în juru-i; în această încordare fără seamăn, cuvintele lui Manaru căzură pe timpanul întins la extrem ca pe-o tamburină un ciocan de tobă mare.

Nu te vedeam… Şi nemulţumit de remarca pe care acum el o făcea prea tîrziu: Te-ai ascuns în dosul pionilor ălora… Aci se apropie de masa lor … Uite! Au roi! L-ai luat din amîndouă părţile… Mărunţache, roboți pentru tranzacționare luat dracu!

Ramură ridică ochii sfios spre bunul său prietin; şi, culme, Manaru plecă pe-ai săi. Ca la dumneavoastră acasă! Manaru se-ncruntă şi strînse buzele. Totuşi indică din două încrucişări de deget sensul mişcărilor ce urma să facă Ramură.

Apoi se-ntoarse spre mesele din jur şi observă cum la toţi, rînd pe rînd, ochii le săreau în lături ca broaştele în iaz, la apropierea privirii lui scrutătoare şi cum toţi dădeau pe gît, dintr-o singură înghiţitură, zîmbetele de pe buze.

Mai mult

Unii însă se înecară şi zîmbetul le fu aruncat înapoi de beregată, rîs sadea, ferit subt capete plecate brusc sau răsucite repede într-o parte şi alta. Mîna lui Guţă Zambiloiu, mai slab de înger dintre toţi, arătă ceva vag în largul pieţii şi, după ce se bălăbăni prin aer fără rost, se opri cu arătătorul întins la doi cîni ce se dau peste cap şi se muşcau prietineşte în praful uliţei.

Atunci Zambiloiu nu putu să se mai ţină, se sparse parcă deodată într-un cutremur de răgete isterice şi se puse pe fugă înăuntrul cafenelei. Îl urmăriră huiduielile tuturor, care profitară astfel de prilej să-şi uşureze piepturile umflate; rîdeau desigur — se pare acum — de rîsul nebunului de Zambiloiu.